Recunosc ca nu e scris de mine articolul dar imi regasesc gandurile in gandirea autorului :) Respect Calin Rechea
La ultima şedinţă a Comitetului de Politică Monetară al Federal Reserve
s-a anunţat lansarea unui nou program de relaxare cantitativă. QE4,
conform acronimului care include şi numărul noii iteraţii monetare sau
QE4EVER conform descrierii mai plastice de la ZeroHedge, presupune
achiziţionarea de pe piaţa secundară a obligaţiunilor pe termen lung
emise de guvernul american.
Valoarea lunară a noilor achiziţii va fi de 45 de miliarde de dolari, iar noul program va începe în ianuarie 2013, adăugându-se programului QE3 iniţiat doar cu trei luni în urmă. Astfel, Fed-ul va tipări câte 85 de miliarde de dolari pe lună de la începutul anului viitor (n.a. programul QE3 are o valoare lunară de 40 de miliarde de dolari, care sunt utilizaţi pentru cumpărarea obligaţiunilor ipotecare).
Scopul este mai mult decât nobil: stimularea economiei şi reducerea şomajului. Nu mai contează că niciunul dintre programele anterioare nu a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor economice, ci doar la "coafarea" solvabilităţii sistemului bancar.
Bloomberg prezintă decizia lui Ben Bernanke drept o premieră istorică: "Bancherii centrali au legat, pentru prima dată, evoluţia dobânzii de politică monetară de ţinte economice", în condiţiile în care preşedintele Federal Reserve a declarat că dobânzile se vor menţine scăzute cât timp şomajul rămâne peste 6,5%, iar prognoza inflaţiei nu va depăşi 2,5% în următorii doi ani.
"Trecerea la stabilirea unor praguri pentru variabilele economice reprezintă o altă inovaţie a lui Bernanke", mai scrie Bloomberg.
Inovaţie, într-adevăr! Singurul lucru care i-a mai rămas preşedintelui Federal Reserve este să treacă la paraşutarea directă a sacilor cu "bani" din elicopter. "Guvernul SUA are o tehnologie, numită tiparniţă, care îi permite să producă la discreţie dolari fără niciun cost", declara Bernanke în 2002.
"Condiţiile existente acum pe piaţa muncii reprezintă o risipă enormă de potenţial uman şi economic", a declarat Bernanke în conferinţa de presă ţinută după întrunirea Comitetului de Politică Monetară al Fed-ului.
Preşedintele Federal Reserve trebuie felicitat pentru spiritul său de observaţie. Dar care sunt cauzele acestei risipe? Din păcate, Ben Bernanke încă refuză să-şi asume o responsabilitate cât de mică pentru starea actuală a economiei americane şi mondiale.
Dacă dorim răspunsuri, trebuie să căutăm în scrierile lui Mises, Rothbard şi alţi reprezentanţi de seamă ai Şcolii Austriece. Au trecut multe decenii de când aceştia au avertizat că manipularea dobânzilor şi a condiţiilor monetare de către băncile centrale vor conduce la alocarea defectuoasă a resurselor economice reale. Criza datoriilor şi explozia bulei imobiliare din Statele Unite arată că alocarea resurselor nu a fost defectuoasă în ultimele decenii, ci chiar dezastruoasă.
Acum am ajuns în faza finală a tipăririi iresponsabile, iar marile bănci centrale continuă să se întrebe de ce nu mai răpunde economia stimulilor monetari.
Dacă pentru Bernanke costul tipăririi dolarilor este nul, nu acelaşi lucru se poate spune despre economiile ale căror monede sunt legate de dolar printr-un curs fix sau o bandă de fluctuaţie foarte îngustă.
Presa financiară internaţională a scris în ultimele luni de problemele majore cu care se confruntă Hong Kong-ul, în condiţiile în care Autoritatea Monetară a trebuit să lanseze intervenţii majore pe piaţa valutară pentru a apăra cursul fix al dolarului din Hong Kong faţă de dolarul american.
Regimul monetar din fosta colonie a Marii Britanii, stabilit în urmă cu 29 de ani, a determinat, în ultimii ani, umflarea periculoasă a unei bule imobiliare, pe fondul unor costuri de finanţare aflate la minime istorice.
Într-o critică voalată la adresa politicii monetare a Federal Reserve, Norman Chan, directorul executiv al Autorităţii Monetare din Hong Kong, a precizat că îndatorarea excesivă din ţările industrializate a fost cauza principală a crizei financiare globale şi a crizei datoriilor suverane din Europa.
"Pentru a rezolva dezechilibrele structurale acumulate în ultimele două decenii, trebuie să pornim de la cauzele problemei", spune Norman Chan. Şeful Autorităţii Monetare din Hong Kong este îngrijorat de faptul că "exis-tă posibilitatea ca reducerea gradului de îndatorare să fie perturbată de relaxarea cantitativă, care va conduce, într-o primă etapă, la creşterea preţurilor activelor financiare", dar "astfel de creşteri nu sunt susţinute de elementele economice fundamentale". Pentru Chan, relaxarea cantitativă nu este un panaceu universal, ci doar un mijloc pentru împiedicarea reducerii gradului de leverage, cu efecte limitate de stimulare a economiei reale.
Despre costurile tipăririi nelimitate a banilor de hârtie a vorbit recent şi Glenn Stevens, guvernatorul Băncii Australiei. "Există un anumit dis-confort în anumite părţi, deoarece băncile centrale par să manifeste un comportament discreţionar fără precedent, introducând politici cu rezultate incerte şi posibile costuri", a declarat Stevens în cadrul unei conferinţe organizate de către Banca Thailandei.
În discursul său, Glenn Stevens a mai precizat că "băncile centrale nu pot pune finanţele publice pe o traiectorie sustenabilă" şi nici nu pot crea "resursele reale necesare pentru întărirea capitalului băncilor".
Guvernatorul Băncii Australiei a continuat apoi cu o afirmaţie care ne face să credem că a fost "infectat" de învăţăturile Şcolii Austriece: "Băncile centrale nu pot corecta fără costuri efectele alocării defectuoase ale investiţiilor anterioare".
Stevens a remarcat şi faptul că "cetăţenii Asiei continuă să ofere, prin intermediul rezervelor valutare oficiale, credite foarte mari guvernelor din ţările dezvoltate, la randamente sub cele care ar putea fi obţinute prin utilizarea capitalului acasă".
Prin această declaraţie, Glenn Stevens recunoaşte, de fapt, că programele de relaxare cantitativă ale marilor bănci centrale nu sunt decât paravane pentru un transfer al bogăţiilor la scară planetară, fără precedent în istorie. Oare cât timp vor mai accepta autorităţile din Asia împilarea propriilor popoare?
Deocamdată Stevens se întreabă doar dacă "oamenii înţeleg pe deplin limitele băncilor centrale". Când înţelegerea fenomenului se va extinde la nivelul autorităţilor din Asia, acestea nu vor mai accepta dictatul monetar al Vestului şi vor îmbrăţişa o nouă ordine monetară internaţională, în centrul căreia se va afla, probabil, China.
Despre celelalte costuri ale politicilor de relaxare cantitativă, cele reprezentate de accelerarea tendinţei inflaţioniste, scrie Paul Mylchreest, economist la banca de investiţii Seymour Pierce. "Majoritatea analiştilor nu realizează că ne aflăm deja pe o megatendinţă inflaţionistă", conform opiniei sale din raportul "Deflaţia inflaţionistă".
Mylchreest aminteşte, pentru comparaţie, de fenomenul cunoscut sub numele "Revoluţia Preţurilor", din perioada 1496 - 1650. În cei 154 de ani, preţurile au crescut de circa şase ori, în condiţiile unei rate anuale a inflaţiei de 1,2%. Analistul de la Seymour Pierce nu găseşte suficiente cuvinte pentru a ironiza bancherii centrali de astăzi, pentru care o inflaţie sub 2% reprezintă "stabilitatea preţurilor".
Prezentat de multe ori drept un geniu economic, Ben Bernanke pare încremenit în proiectul său gigantic, asemeni unui "savant nebun" obsedat de microcosmosul laboratorului său, fără a mai avea timp să privească pe fereastră cum "înfloresc" preţurile.
Oare chiar crede preşedintele Fed-ului că poate salva lumea prin tipărire de bani? Sau este mulţumit doar să continue şarada până la transferul complet al bogăţiei reale în schimbul banilor de hârtie?
Valoarea lunară a noilor achiziţii va fi de 45 de miliarde de dolari, iar noul program va începe în ianuarie 2013, adăugându-se programului QE3 iniţiat doar cu trei luni în urmă. Astfel, Fed-ul va tipări câte 85 de miliarde de dolari pe lună de la începutul anului viitor (n.a. programul QE3 are o valoare lunară de 40 de miliarde de dolari, care sunt utilizaţi pentru cumpărarea obligaţiunilor ipotecare).
Scopul este mai mult decât nobil: stimularea economiei şi reducerea şomajului. Nu mai contează că niciunul dintre programele anterioare nu a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor economice, ci doar la "coafarea" solvabilităţii sistemului bancar.
Bloomberg prezintă decizia lui Ben Bernanke drept o premieră istorică: "Bancherii centrali au legat, pentru prima dată, evoluţia dobânzii de politică monetară de ţinte economice", în condiţiile în care preşedintele Federal Reserve a declarat că dobânzile se vor menţine scăzute cât timp şomajul rămâne peste 6,5%, iar prognoza inflaţiei nu va depăşi 2,5% în următorii doi ani.
"Trecerea la stabilirea unor praguri pentru variabilele economice reprezintă o altă inovaţie a lui Bernanke", mai scrie Bloomberg.
Inovaţie, într-adevăr! Singurul lucru care i-a mai rămas preşedintelui Federal Reserve este să treacă la paraşutarea directă a sacilor cu "bani" din elicopter. "Guvernul SUA are o tehnologie, numită tiparniţă, care îi permite să producă la discreţie dolari fără niciun cost", declara Bernanke în 2002.
"Condiţiile existente acum pe piaţa muncii reprezintă o risipă enormă de potenţial uman şi economic", a declarat Bernanke în conferinţa de presă ţinută după întrunirea Comitetului de Politică Monetară al Fed-ului.
Preşedintele Federal Reserve trebuie felicitat pentru spiritul său de observaţie. Dar care sunt cauzele acestei risipe? Din păcate, Ben Bernanke încă refuză să-şi asume o responsabilitate cât de mică pentru starea actuală a economiei americane şi mondiale.
Dacă dorim răspunsuri, trebuie să căutăm în scrierile lui Mises, Rothbard şi alţi reprezentanţi de seamă ai Şcolii Austriece. Au trecut multe decenii de când aceştia au avertizat că manipularea dobânzilor şi a condiţiilor monetare de către băncile centrale vor conduce la alocarea defectuoasă a resurselor economice reale. Criza datoriilor şi explozia bulei imobiliare din Statele Unite arată că alocarea resurselor nu a fost defectuoasă în ultimele decenii, ci chiar dezastruoasă.
Acum am ajuns în faza finală a tipăririi iresponsabile, iar marile bănci centrale continuă să se întrebe de ce nu mai răpunde economia stimulilor monetari.
Dacă pentru Bernanke costul tipăririi dolarilor este nul, nu acelaşi lucru se poate spune despre economiile ale căror monede sunt legate de dolar printr-un curs fix sau o bandă de fluctuaţie foarte îngustă.
Presa financiară internaţională a scris în ultimele luni de problemele majore cu care se confruntă Hong Kong-ul, în condiţiile în care Autoritatea Monetară a trebuit să lanseze intervenţii majore pe piaţa valutară pentru a apăra cursul fix al dolarului din Hong Kong faţă de dolarul american.
Regimul monetar din fosta colonie a Marii Britanii, stabilit în urmă cu 29 de ani, a determinat, în ultimii ani, umflarea periculoasă a unei bule imobiliare, pe fondul unor costuri de finanţare aflate la minime istorice.
Într-o critică voalată la adresa politicii monetare a Federal Reserve, Norman Chan, directorul executiv al Autorităţii Monetare din Hong Kong, a precizat că îndatorarea excesivă din ţările industrializate a fost cauza principală a crizei financiare globale şi a crizei datoriilor suverane din Europa.
"Pentru a rezolva dezechilibrele structurale acumulate în ultimele două decenii, trebuie să pornim de la cauzele problemei", spune Norman Chan. Şeful Autorităţii Monetare din Hong Kong este îngrijorat de faptul că "exis-tă posibilitatea ca reducerea gradului de îndatorare să fie perturbată de relaxarea cantitativă, care va conduce, într-o primă etapă, la creşterea preţurilor activelor financiare", dar "astfel de creşteri nu sunt susţinute de elementele economice fundamentale". Pentru Chan, relaxarea cantitativă nu este un panaceu universal, ci doar un mijloc pentru împiedicarea reducerii gradului de leverage, cu efecte limitate de stimulare a economiei reale.
Despre costurile tipăririi nelimitate a banilor de hârtie a vorbit recent şi Glenn Stevens, guvernatorul Băncii Australiei. "Există un anumit dis-confort în anumite părţi, deoarece băncile centrale par să manifeste un comportament discreţionar fără precedent, introducând politici cu rezultate incerte şi posibile costuri", a declarat Stevens în cadrul unei conferinţe organizate de către Banca Thailandei.
În discursul său, Glenn Stevens a mai precizat că "băncile centrale nu pot pune finanţele publice pe o traiectorie sustenabilă" şi nici nu pot crea "resursele reale necesare pentru întărirea capitalului băncilor".
Guvernatorul Băncii Australiei a continuat apoi cu o afirmaţie care ne face să credem că a fost "infectat" de învăţăturile Şcolii Austriece: "Băncile centrale nu pot corecta fără costuri efectele alocării defectuoase ale investiţiilor anterioare".
Stevens a remarcat şi faptul că "cetăţenii Asiei continuă să ofere, prin intermediul rezervelor valutare oficiale, credite foarte mari guvernelor din ţările dezvoltate, la randamente sub cele care ar putea fi obţinute prin utilizarea capitalului acasă".
Prin această declaraţie, Glenn Stevens recunoaşte, de fapt, că programele de relaxare cantitativă ale marilor bănci centrale nu sunt decât paravane pentru un transfer al bogăţiilor la scară planetară, fără precedent în istorie. Oare cât timp vor mai accepta autorităţile din Asia împilarea propriilor popoare?
Deocamdată Stevens se întreabă doar dacă "oamenii înţeleg pe deplin limitele băncilor centrale". Când înţelegerea fenomenului se va extinde la nivelul autorităţilor din Asia, acestea nu vor mai accepta dictatul monetar al Vestului şi vor îmbrăţişa o nouă ordine monetară internaţională, în centrul căreia se va afla, probabil, China.
Despre celelalte costuri ale politicilor de relaxare cantitativă, cele reprezentate de accelerarea tendinţei inflaţioniste, scrie Paul Mylchreest, economist la banca de investiţii Seymour Pierce. "Majoritatea analiştilor nu realizează că ne aflăm deja pe o megatendinţă inflaţionistă", conform opiniei sale din raportul "Deflaţia inflaţionistă".
Mylchreest aminteşte, pentru comparaţie, de fenomenul cunoscut sub numele "Revoluţia Preţurilor", din perioada 1496 - 1650. În cei 154 de ani, preţurile au crescut de circa şase ori, în condiţiile unei rate anuale a inflaţiei de 1,2%. Analistul de la Seymour Pierce nu găseşte suficiente cuvinte pentru a ironiza bancherii centrali de astăzi, pentru care o inflaţie sub 2% reprezintă "stabilitatea preţurilor".
Prezentat de multe ori drept un geniu economic, Ben Bernanke pare încremenit în proiectul său gigantic, asemeni unui "savant nebun" obsedat de microcosmosul laboratorului său, fără a mai avea timp să privească pe fereastră cum "înfloresc" preţurile.
Oare chiar crede preşedintele Fed-ului că poate salva lumea prin tipărire de bani? Sau este mulţumit doar să continue şarada până la transferul complet al bogăţiei reale în schimbul banilor de hârtie?
